Bunicii și nepoții
aleargã împreunã
fiecare bucurându-se
în felul lui:
cei mari
de ultimii ani ai vieții,
cei mici
de primi anii ai copilãriei.

Cerul,
martorul acestui joc,
preparã din nori
vatã pe bãț,
din razele lunii acadele,
din soare
cãldurã sufleteascã.

Este bucuria lor
nimeni nu o poate deranja
nici mãcar
acel bãtrân
ce-și plânge ziua de mâine
primind în schimb
un proces-verbal
încheiat între el
și Dumnezeu.

Privirea-i obositã
urmãrește jocul
este curios
dacã totul va fi bine
dacã cele douã generatii
se înțeleg
vrea sã vadã finalul.

Are timp,
nu se grabește,
azilul se închide mai pe searã,
este singur
pruncul fiind plecat,
de mult,
în lume.