Minute în Țara Fax


*
primul minut
se dedică Poetului

motto: „Ca o frunză de platan smulsă de vânt
pleoapă căzând peste cuvânt
strivind ochiul și curgându-i
odată cu gândul”
(Nichita Stănescu)

de-ai putea ieși odată din cadra rece
e bronzul tare ca pământul sterp
văzându-ți ochii vii prea vii
s-ar putea petrece pe retină
o scandaloasă imagine
și-apoi o ceață vinovată
să-mi scurme ochii vii, prea vii
să vii odată,
să vii odată,
să vii!...
poate va fi o nouă viață
aici printre rodiile rămase neculese
neculese din pricina ta...
de când ai plecat n-a cutezat nimeni
să-ți ia din mâini
uneltele
făcute pe măsura palmelor tale
și zâmbetul tău abstract și privirea ta cu orizontul
într-o sferă de sticlă
ah, livada miroase cum miroseai tu
ce dulce miros aveai
și păsările îți rotunjeau orizontul
tot mai strâns tot mai strâns până când aveam
senzația
− noi doi, împreună –
că existăm
concret
într-o sferă de sticlă
dincolo de sferă
sau mai bine zis dincoace
exist eu
acum
singur
să fii tu doar o iluzie?

*
minut cu Homer

mă pot petrece
cum te-ai petrecut tu
ca mirosul mânzului abia născut
și care avea în ochi două lumi
una dreaptă și una răsturnată
și iepele care au rămas pe câmpiile nimfei Circe
vor avea tot așa mânjii cu lumi inversate în ochi
și,
când
eu împreună cu oștenii lui Ulisse
vom rămâne acolo
pe câmpiile nimfei Circe
și să-i putem îngrozi pe troienii
prea îndrăznești
care nu ți-au recunoscut atunci meritele,
vei fi tu,
orbule!...



*
minutul ecleziastului

obositoare amăgire cu
„să așteptăm”
obositoare starea aceasta de nesfârșită boală
și ce boală...
palmele bat într-una bat într-una
și mirosul urât persistă
încovoiată
mulțimea de oameni
așteaptă
„să mai așteptăm”
zise unul cu gâtul lung

*
minute spre Templul Stejarului
1.
cunosc în întregime Templul Stejarului
cu chipurile zeilor toți și ai anahoreților
cunosc Învățătura Frunzei din Vârful Delfin
cunosc mirosul veșted al umbrelor toate
fără Templu Pădurea-i sălbatică
fiarele ar fugi de frică și de vântoase scârnave
nu e destulă umbra ta și tot ce urmează după ea
mai e necesară umbra-cristal a lacrimei tale
2.
cunosc − încă prin mine –pe cel care caută mereu −
templul Stejarului cu umbrele lui adunate dintre pietre
cunosc învățătura izvoarelor reci și fierbinți
cunosc mirosul primăverii din muguri
fundamentele toate se revarsă prin mine
spre umbrele pașilor mei petrecuți
ziua și noaptea se unesc ca-n lacrima șarpelui
(piatra din ochiul lui – verde – să fie toată
Înțelepciunea acestei lumi?)

*
minut în asfințit de seară
(o obsesie eminesciană)

și ce să fac cu ochii care dor
cu gândul ce mă lasă să mă pierd
când eu mă-ncheg în cântec și-n iubire
eu – neînvinsa boală când aleg

*
alt minut în asfințit de seară
(tot o obsesie eminesciană)

de ce să știu de firele de iarbă
și de șoptita unduita voce de-nserare
când eu mă-ncheg în cântec și-n iubire
eu, umbra ce se naște și ce moare

*
marele minut

preoții îl îmbracă în odăjdii
pentru Marea Liturghie de mâine
se canonesc de ani și ani
... umerii lui se lasă grei de prea multe metafizici
Preoții îl sfătuiesc îmbrăcându-l
să nu menajeze pe nimeni
marele tribunal
care în înfrigurată așteptare
așteaptă
deasupra
se pregătesc acuzatorii
să înfigă minciuni în sufletul lui...
acuzele se cunosc dar asta nu mai contează...


*
minut în ceasul primăverii

sunt încărcate câmpiile toate
de alb miraj de nopți cu rouă până când
în brazdă bulbii se străduiesc să vadă
pe sus cocorii ce se iubesc zburând
sunt încărcate ramurile toate
izvoarele sărută nopțile străluminând
în brazdă bulbii se străduiesc s-audă
în subteran izvoarele cântând

*
minut la Marseille

ce brusc Marseille se-ntinde
aerul asediind manuscrise
o Saint - Ex
tragedia copiilor
șotron jucat pe verticală
pe umbra
ca o cale lungă
cine știe el avea o cale a lui de melc
uniformă?
Saint - Ex
avioanele ca o sumă a sentimentelor
călătoresc pe verticală...
de sus în jos
cad flăcările
într-o pulbere înfricoșată...
plaja
Marseille
frumoasele
o Saint - Ex
parcurgem fumul
pe o scară întoarsă
ce brusc Marseille se-ntinde
inima – o sferă
cad flăcările
în sfere de foc
alergând pe plajă
și se lasă iubite
și ochii
lepădând pleoapele rănite...

*
minut pentru strămoși

o, umbre de toamnă și tei și părinți
rogu-vă-n mituri și-n visuri rebele
rogu-vă-n clipa chemării cerșite
lăsați-mă-n jocuri, lăsați-mă-n ele...
lăsați-vă rostul să treacă prin mine
rogu-vă-n mituri și-n visuri rebele
lăsați-mi surâsul și clocotul pietrei
lăsați-mă-n jocuri, lăsați-mă-n ele...

*
minut albastru

jarul orizontului și nisipul învrăjbit
orbesc în pustia largă albastră
a ochilor mei din Nord
pădurile de brazi, albastre, n-au loc printre
cactuși?
veneam din Nord împovărat de iubire
când dinspre zarea din mine
vulpi cu dinții tociți
îmi adulmecau urmele tremurate...
îmi învălui privirea adâncă și largă
precum cântecul
și dorințele ca nisipul de larg
așteaptă...
pleca-vor imaginile mele fierbinți
și împovărate de sentimente?
rămâne-voi vreodată din nou
neprihănit în privire?...
pădurile de brazi, albastre,
n-au loc printre cactuși?...

*
alt minut albastru

seceta și nisipul unduind
orbesc în câmpia nesfârșită
oh, albastrul ochilor mei din Nord
împovărat din vise
e secetos și gol de iubire
cântecul meu de dorință
cântecul meu de iubire
ochii nerăcoriți
luminați de câmpia nesfârșită
sunt
albaștri...

*
minutul întrebărilor albastre

nu există albastru?
este doar închipuirea mea plină
de cerul senin?
acum
ca și atunci
răspund ecoului nopților triste
prin cerul senin de care ți-e închipuirea
plină?...





*
minut cu desen

și-apleacă cerbul umbra-i pe copaci
se sparge malul dintre frunzare moi
chemarea-i printre stejari se-aude senzual

sub dacice frunzare, sub tăinuitele
amurguri,
imagini mari și vechi pe lungi cartoane
albe
ca-ntr-o efigie de argilă cu călărețul trac

*
minut cu mască

veninul gurii știrbe se prelinge
câlții prea grei ai frunții apasă în neștire
vene desferecate se scurg în gâtul larg
canalul le adună spre a le-ntoarce iarăși
doar ochii – noroi vânăt-s deschiși
când văd o lume prea largă prea senină
când marea adâncă din ei nu are maluri?...
când stâncile sunt moi din pleoapa ta?...

*
minutul meu

am adunat în mine sentimente vrăjmașe
și toaca inimii străbate drumurile lor
le iau cu mine
și le las pe pământ
liniștit și adânc
ascultând cu inima pământul cum cântă...
mărgelele apei din ochii tăi de furtună
se duc spre livezi spre vișinii înfloriți
apoi sărută tremurarea tăcutelor izvoare
ale apei tale curgătoare în mine...
ca niște surori gemene
lacrimi și izvoare identice
îmi veghezi tihna neliniștită
îmi veghezi descântecul:
„grădina mea e și nu e”?...
și eu
− vis desperecheat din neant −
Îți sunt un umil grădinar
...grădini roditoare
în ploi tremurate...

*
un alt minut în asfinți de seară
(încă o obsesie eminesciană)

și ce să fac cu mine și cu clipa
cu clipa ce mă duce la pierzanie?
când soarele apune și mă-ngroapă
sub vocile ce se șoptesc într-o litanie...

*
minut ca o clipă

iubind
clipa zilei s-a tot micșorat
pieptul meu s-a tot frământat
inima mea rotundă
e rotundă
ochii mei sunt un ochean întors
firea-mi
ca o oglindă
s-a întrebat:
„minutele,
când se întorc în clipa mea!?...


*
minut mineral

risipite văile se răsucesc spre soare
se sparg și norii de-atâta alergare...
prea risipite-s toate și toate sunt o boare
e ziua ca și noaptea și toate-s depărtare...
e totul sferă cu țărm și cu abis
ar fi putut să nu fie căci totul e mișcare
și prin mișcare ești apă și ești vis
ești când întoarcere când alinare...
ești ritmul cum sunt apa ce mă cobor în mare...

*
minut cântat în plină zi

cuprinsul cântecelor toate
se adună de-a valma
în suma unui singur cântec
al meu
șoptitul cântec
odată cu pulsul vieții
bătând: ding-dong, ding-dong...
odată cu venele mele arzând
tinere cântece: trilu la la, trilu la la...
cireșii în floare – plămada primăverii
descântă
a încolțire
a miros de rod
proaspete cântece...
cireșii în floare sângerează în alb...
în venele mele se adună
pic cu pic cântecele amiezii:
trilu la la, trilu la la...
în visele mele se adună
tinereți tinereți bătând:
ding dong, ding dong...
și pulberea stelelor căzută în lac,
și cântăreții ceilalți,
bănuiți,
se adună
în jurul meu...

*
patru minute în efemer

1.
am încercat să caut setoasele efluvii
la ce bun? căci tot sunt ademenit deșert
la ce bun? să-nmoi podoabele nocturne?
în văi adânci ce-s ele adevărate?

2.
primesc în schimbul unei trădări deșerte
doar cercuri strânse de molizi îmbătrâniți
deși eu știu că-n vârste neștiute nu vei
putea pătrunde
numai în schimbul unei tăceri inerte...


3.
să fie chiar așa cu crengile arzânde?
să nu știu de apusuri și incendii?
oh, mare oarbă, nu ești lângă mine
să-ți potolesc urgii și lacom naufragiu!...


4.
sunt strop de apă tulbure și grea,
sunt loc de veghe static, gros și rece
sunt omul vitreg care nu se vrea
stăpân pe el... căci visele vor trece...


*
minut spaniol
(cântec gitan)

Orașe prăfuite cu fețele de smoală
închid iubirile-ntr-un cântec
precum e orbul întemnițat de boală
și cum femeia închide iubirile în pântec...
orașe prăfuite cu secetoase șoapte
alungă om și cal din drumul lor nebun
omoară dragostea adânc și laș în noapte
ca-n cântecul jelit, ca-n zborul de lăstun...

*
trei minute imparțiale
(macedonskiene)

1.
să cercetez din nou apusul de lumini
să pribegesc prelung prin sevele uscate
n-așț mai putea...
solara undă a cântării tale
m-a îngropat în scrumul țigărilor nestinse...

2.
să bâjbâi printre slove „cereasca rugăciune”
să-mi plimb fricos privirea pe statui
n-aș mai putea...
voluta zdrențuită a iubirii
m-a cercetat: trădare și iertare...

3.
mâna să-ntind a milă și blestem
să am în ochi întinse nopți de iarnă
n-aș mai putea...
doar ultimi fulgi de nea
și clipa primăverii se mai topesc în mine