Salt ofrandă veșnică iubirii,
Din veșmântul frunzelor de nuc,
Iar iederă flamândă, amintirii,
Prin vântul viselor, mi-aduc.




Pecetluiesc iubiri neîmplinite
Cu umbre frânte-n strălucire
Și dăruiesc trăiri nefericite,
Pe sub morminte sumbre, nălucire...




Ard durerea în nestinse amintiri,
Privind mereu spre bolta înstelată,
Să îmi revăd iubirea-n despărțiri,
Cu lira lui Orfeu, ori harfa fermecată.




Îmi ating o clipă de singurătate,
Sub umbra unui nuc îmbătrânit,
Să sting o viață ce înfiripă moarte,
Ca să mă simt o vreme, fericit




Și-mi las durerea printre rădăcini,
Odihnă iar, sub firele de iarbă,
Să crească precum floarea-n mărăcini,
Cu frunzele, amar de lacrimi, salbă...




O sa mă bucur și eu, în curând,
Doar sunt mereu copilul naturii!
Și scutur un glas - e nucul, râzând,
E sufletul meu, e cântul iubirii...




ˆTh3Mirr0r