Laolaltă-n iarba 'naltă,
Gânduri zboară iar, fugare
Și durerea-n piept, tresaltă,
Când mă pierd în depărtare;




Am rămas iar prins sub gânduri
În superba-mi fortăreață,
Că vrăjmaș desprins din vulturi
Fost-a-mi valul alb, de ceață.




Valul trece, ca ostașul,
Când durerea și-o încruntă -
Sânge rece, prin imașul
Unde secerea-și inundă;




Corbul i-ar petrece glasul,
Chemând moartea, să o-nfrunte
Și-n tot locul, trece ceasul,
Gânduri mintea, să-și avânte;




Dar nimic nu-i schimbă firea,
Tot țipând prin ceața deasă
Așteptându-și nemurirea
Când tăcerea îl apasă.




Mintea, vântul mi-o agită,
Ca să-i las singurătatea
Amăgită spre pământul
Unde va să-și afle moartea;




Însă-mi pare amorțită
Prin eternitatea rece -
Barem ea e amintită
Când un suflet, se petrece...




Ah, durerea o înfruntă
Tot privind în depărtare!
Cu tăcerea se confruntă,
Dar vorbind cu fiecare...



ˆTh3Mirr0r