Printre frunze arămii,
Un gândac cu tălpi murdare,
Cu ochișorii zglobii,
Șovăiește în mirare,
Și șoptește trist spre toamnă:
-Să te porți ca și o doamnă!
.
Un fior rece îl trece,
Uff, cerul e mohorât!
Să mai stea? Ar vrea să plece
Căci îl suflă aspru vânt,
Peste trupul mărunțel,
Ce te faci tu, gândăcel?
.
Își masă un picioruș,
Iată-i amurțit un pic!
Doamne și ce lunecuș!
Cade ca și un bunic,
Se ridică și iar pică
Lângă harnica furnică.
.
Înduioșată îl saltă
Și îi spune grijulie:
-Îmi duc frunza de salată,
Căci soarele-i la chindie,
Și-oi rămâne-n mușuroi,
Că e frig și-i vai de noi!
.
Haide, du-te-n strat la somn,
Nu mai rătăci hai-hui!
Pământul e mare domn;
A fost vară, iată nu-i!
Strânge-te un covrigel,
Și te bagă-n pătucel!
.
S-a dus. Scotocind pământul
Prin cinci straturi a trecut.
E călduț, nu bate vântul,
Confort are, e plăcut,
Și căzu în somn...Vorbiți?
Liniște, să nu-l treziți!