Tremurau opt mărăcini
Și scaieții din răstoacă,
Căci zvoni vântu-n vecini,
Că toamna mai mult se joacă;
Ar veni, și n-ar veni...
Dar și când s-o năpusti!
.
Florile în straie vechi,
S-au muiat de-nspăimântate!
Le șoptise la urechi,
Un cioroi ce știe carte,
Că citi în jurnal, iată,
Vestea este confirmată!
.
Un bondar gata-i să plângă,
Aflase întâmplător,
Nu că ar fi stat la pândă;
Și-o luase la picior,
Să se-nfofolească bine,
Fiindcă toamna acuș vine!
.
Peste balta animată,
Calmitatea s-a depus.
Vestea rea, neașteptată,
A făcut de s-a ascuns
Toată broscărimea-n ceată,
Toamna nu-i o delicată!
.
O muscă pe o movilă,
Șopotea înfrigurată:
-Toamna-i aspră, fără milă,
Ploioasă, înnegurată,
Și voi zace amețită,
Zgribulită, amorțită...
.
De la vestea asta tristă,
Un țânțar doar în bermude,
Ștergându-și cu o batistă,
Aripioarele cam ude,
În genunchi s-a așezat
Și-a spus rugi pân' s-a brumat!