agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3964 .



totul va fi (bine)
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paul_Gabriel_Sandu ]

2013-10-07  |     | 



[…] au venit felceri să taie ce e în plus,
cum i-au tăiat bunicului piciorul.
dacă se întâmplă să taie cu prea multă râvnă,
m-a consolat mama,
poți oricând reface totul dintr-un lemn bun,
de esență tare, mirositor în tot universul,
până în mormântul adânc al bunicului
pe care stă duhul sfânt și-l clocește,
scoțând un fel de fum alburiu și un țipăt dacă îl atingi.
(și din când în când scoția)
[…]
când lucrurile cele mai simple sunt gata
trebuie construită în ele toată aparatura de rotițe zimțate,
elice metalice, curele de transmisie, mici ochișori paraplegici,
micuțe fărâme de sinceritate
cu care lucrurile să-și facă confesiuni unele altora;
în fine, fiecare lucru trebuie prevăzut cu o broască
și o cheiță trebuie să aștepte în ea să fie întoarsă.
(ca să nu uit de asta, făceam un nod în batistă).
iată, apoi mă așezam pe o piatră
desenată într-adins cu multă moliciune
și începeam să-mi închipui restul.
mă gândeam tot mai intens la ceva minuscul,
fără mânuțe și fără așteptări de la viață,
ceva doar cât o umbră de unghie în oglindă,
pentru care, mai târziu (îmi făceam deja planuri),
să pot inventa microscoape și tot felul de nume sofisticate
într-o limbă plină de consoane
despre care deocamdată nu știam mare lucru.
aveam cumplit de multă treabă (nu-mi ardea de dezmățuri)
și bunicul era șchiop sau murise,
sau fusese aruncat de mult într-o luptă pe o altă planetă,
inventată de altcineva, la mâna unor pușlamale ca mine
iar mama făcea rebus pe covorul din sufragerie
și n-avea niciodată timp (atât de muncitoare era, săraca).
iată cât de singur eram în încercarea mea!
cam fără chef am apucat uneltele facerii și m-am pus pe treabă:
o noapte întreagă am trudit la celule de toate felurile,
(și atunci nu erau aparate ca azi)
am meșterit o recuzită bogată înăuntrul lor
ca sertarele pline de piulițe în care umbla numai duhul sfânt
și bunicul (și din când în când cărtărescu, dar își acoperea foarte bine urmele).
după vreo 10 ore de muncă intensă mi s-a făcut rău
de hărmălaia pe care o creasem
și am rugat-o pe bunica să-mi aducă o cană cu suc de soc
care creștea pretutindeni pentru că era planta mea preferată.
(era singurul lux pe care mi-l permiteam,
și-o desemnasem pe bunica, din lipsă de personal,
să se ocupe cu fabricatul licorii).
pentru că firile inteligente lucrează mai bine noaptea,
eu preferam să dorm ziua, iar mama făcea mai departe rebus
pe covorul din sufragerie, dar se antrena deja pentru cel mai mare, din hol.
pentru mama inventasem, în grabă, un concurs mondial de rebus
pe care urma să-l câștige.
(sora mea înprăștiase hărți peste tot și sărea dintr-o țară într-alta)
[…]
când m-am trezit din anestezie,
am știut că lipsește ceva și așa mi-am dat seama cât de singur eram
că nici nu îndrăzneam să vorbesc despre asta.
dar erau o sumedenie de urme prin cameră:
urma zilelor în care murisem aproape
mirosind a spirt și a bandaje și a cărți de joc folosite
urmele gesturilor cu care chirurgii și asistentele
indicau ustensilele care trebuiau folosite
și, mult mai neclare, urmele cuvintelor de încurajare
care se auzeau de dincolo de ușă
și spaimele pe care n-ar fi trebuit să le aud
apoi, ceva mai clară, urma mamei
care încerca toate cuvintele cu șapte litere care-i veneau în minte
le desfăcea pe degetele ei și le număra, în timp ce eu tăceam,
și-i creșteam mamei binevoitor mereu alte și alte degete
ca să poată număra, săraca, până la paișpe mii și ceva
eu tăceam (am mai zis asta) dar în secret tăceam deja despre altcineva.
acum știam, scormonisem cu mintea mea ploioasă
până la adevăratul motiv pentru care dumnezeu
își murdărise mâinile cu adam.
îmi bătea inima tot mai tare și cheițele se învârteau frenetic în lucruri,
încuviințându-mă.
știam de ce creația trebuia să treacă prin adam ca printr-o gară de provincie
înainte să atingă destinația finală
și asta avea să mă ajute și pe mine să-mi desăvârșesc creația.
adam era unealta divină de cucerit eve, pețitorul divin,
intermediarul nețărmuritei dar atât de timidei iubiri divine.
dumnezeu plănuise totul, din prima zi,
așezase toate lucrurile după o schemă perfectă,
pentru ca, la sfârșit, eva să-i cadă în brațe.
tot tam-tamul creației nu fusese decât un pretext,
așa cum toată furia divină revărsată asupra perechii edenice
n-a fost decât accesul de gelozie al unui dumnezeu înfrânt de propria-i armată,
ca napoleon la waterloo.
dar eu căscam deja liniștit știind că n-aveam să repet greșelile lui
mai era foarte puțin până când totul avea să fie gata
și figurile geometrice din jurul meu se schimbau, la nesfârșit,
unele într-altele ca și când ar fi îngânat, liniștitor:
totul va fi bine, puiuță, totul va fi bine.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!