nu mai arăta niciun semn de viață
de parcă se împotmolise cu toată gura în liniștea mea
și avea buzele încercuite din toate părțile identităților
dar nu-i păsa din ce figură de stil ar trebui să moară
astăzi și mâine la un loc
s-a decis pur și simplu să dispară din gleznele orașului
cu toate culorile ei prost îmbrăcate
(uneori când stânga curgea cu furie până la sfârșitul încăperilor
te odihneai în vârful degetelor
să nu trezești în mine nicio bănuială
de plecare)

dar astea sunt doar urme de gelozie
nimic mai puțin

nu ne-am fost la fel în niciun albastru
eram mai mult senini decât aceste folosite păsări
pentru că o poezie serioasă a fost întotdeauna femeie la început
nu cuvânt ordinar
femeie din carne
oase
sânge
femeie din coapse
geamăt
luni

și oricum aș încerca să-mi număr mâinile nu înțeleg necesitatea unei singure cifre
repetată la infinit
însemnul crucii ca un gust infect
lovituri atente la suprafața pielii
să îndeplinească același statut
de temniță

în noi
țigările nu se aprindeau niciodată după ce făceam sex