Lângă calul din poveste, ce din oază se adapă,
Am aterizat cu grijă și-am scos rod din valea stearpă.
Mulți trecut-au chiar pe lângă, aruncând câte-o privire, toți
Uimiți de nefirescul serii cea de non-iubire.
Lasă-i, însă, să se mire, ne-am mirat și noi odată,
Tu de forul meu lăuntric, de plăcerea-mi vinovată,
Iară eu de-al tău pur-sânge. Căutam, vezi bine, calea
Aurită, cea de mijloc, care să ne-adune marea
Nopții negre din privire și din setea cea nestinsă
În fiorul ce-l emană mintea ta mereu deschisă.