Orice s-ar spune, iubirea vine din cer,
din diminețile reci în care m-am trezit la tine
și n-am mai vrut să plec, deși am înțeles
că nici această dragoste nu-mi va fi deajuns

(în lumea asta de burjui sentimentali,
sindromul kafka și femei pătrate, conștiința
e un sinucigaș cu piatra la gât, care speră
la izvoare cu apă sulfuroasă, clorurată

bicarbonată, sodică...) dincolo de paranteză,
drumul de acasă până în iad, unde
iar și iar îmi joc rolul de dalilă modernă,
eu, cum se spune, o femeie cultă, pe undeva

perfidă, mai cred în povestea celei care
a întrebat lupul de ce are ochii așa de mari.