nu cred în verbe
eu sunt un suburban
am unghiile murdare cu nesimțire și glasul sticlelor sparte
în stânga unei înjurături despre dumnezei născuți din alte femei
unde nu mă mai impresionează nimic
nici măcar curvele și piruetele de poftă prin țipetele lor subțiri
nu se mai aud de sub cuvântul meu
realitatea este doar un fond negru
bine delimitat între adevărul cuvânt și adevărul formă
în esență
ambele contexte nu au existat niciodată având corespondentul geometric al liniei
astea sunt doar fanteziile unui zenist peste care timpul a scuipat cu poftă

nimic mai mult

aș putea permite întunericului de sub pleoapele tale să nu ajungă niciodată privire înțeleaptă
să nu doară uciderea de numere
doar pentru ca ușile să poată fi închise dintr-o mândrie prostească
până nu se mai aud
și tot nu ar fi îndeajuns să-ți rostesc numele citeț în locul păsărilor
care au căzut pe sub ele
de toată umbra