Din mohorul foșnitor,
Dintr-un capăt de răzor,
A sărit ca o lăcustă,
Spre o poiană îngustă,
Cu ochii mari, uluit,
Un iepure zăpăcit.
.
Niciun copoi nu îl latră,
Niciun vânător n-așteaptă
Cu pușca spre el, țintită,
Ori vreo vulpe flămânzită,
Nu-i respiră-n ceafa mică,
Ce a pățit iepurică?
.
Deodată s-a oprit,
Capul vioi, și-a rotit,
Privind înspre pomii rari.
Dar ciorile din arțari,
Șușotesc, ei, știți cum sunt!
-Ãsta s-a-ngrozit de vânt!
.
-Da de unde, ce știți voi?
Se înfoaie un cioroi.
Să fii așa mic, stingher,
Să te bizui doar pe fler,
Fără frați, mamă și tată,
Fugi și de-o frunză picată.
.
Cine să-l salveze, oare,
De-l prinde vreo arătare?
Cin' să riște pentru el:
"Lăsați-l că-i mititel!"
Are protectori? Nu are!
Da-n sezon de vânătoare?
.
Suspinând jos, și un spin,
-Dragelor, ia stați puțin,
Am tras și eu cu urechea...
Mai bine te-apucă strechea
Și să fugi ca un laș mare,
Decât la dușmani în gheare!
.
Ce n-aș da să fiu mobil?
Nu să stau ca un umil,
Și să fiu mereu strivit,
Fărâmițat și putrezit...
Las' că "Fuga-i rușinoasă,
Însă este sănătoasă!"