la sfârșit
mi-au acoperit pleoapele cu două monede galbene
îmi spuneau că doar așa se adoarme în locul acesta chiar dacă eu le-am spus de multe ori
că nu îmi aduc aminte somnul
și este prea astăzi să le fac pe plac
plus de asta îmi aud încă respirația cum gâlgâie prin vene
aud
văd
simt de fiecare dată când sunt sărutat pe frunte ca un ritual patriarhalic prost regizat
sunt cel mai viu din încăperea aceasta cu mâinile pe piept
dar
mi-ați spus să tac și să dorm că stric toată lumea adunată la începutul meu
în semn de foame
ați spus să mai am răbdare până mâine când nu se mai tolănește nicio femeie printre gingiile iubitului ei
când nu mai cere nimeni de mâncare după plecarea mea
când nu mai este frig în cerul gurii
doar atunci mă vor dezbrăca de toate fricile mele și mă vor asculta cum sunt coborât în așternuturile proaspăt săpate cu cinci ani înainte de fuga aceasta

pentru dumnezeu oameni buni
dar aud mirosul păsărilor deasupra mea
văd
simt de fiecare dată când sunt dimineață și seară
în același loc cuvântul care a murit

avea brațele tinere