poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2859 .



Capra cu trei iezi - autor Aurora Luchian
poezie [ ]
Adaptare în versuri după povestea cu același nume de Ion Creangă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Aurora.Luchian ]

2013-06-20  |     | 




Cică a fost o căpriță,
Ce pe iezi îi sfătuia,
Cum să se comporte dânșii,
Când de-acasă va pleca.
---------------------------------
Ea avea trei iezișori,
Unul mic, doi mărișori,
Dar obraznici, nu-i de șagă,
Mi-a povestit Ion Creangă!
.
Odată, mama-sfătoasă,
Vrând să plece de acasă,
Le-a zis să se joace-n tindă
Și ușa să n-o deschidă.
.
Să recunoască de-i ea,
Un cântecel va cânta,
Când s-o-ntoarce bucuroasă,
Cu bunătăți pentru masă.
.
Însă un lup dușmănos,
Chiar cumătru', flămângios,
Asculta la colțul casei,
Și cântu' îl învățase.
.
Când căprița a plecat,
El se puse pe cântat;
Însă iezii și-au dat seama,
Că nu-i duios ca și mama.
.
Vocea-i suna răgușit.
El limba și-a ascuțit,
La un maestru-fierar
Și nu a fost în zadar!
.
Cu glasul pițigăiat,
"Trei iezi..." dulce, a cântat,
Iar ieduțul cel mai mare,
I-a deschis ușa. Stupoare!
.
Iedul cel mic, speriat,
Sus, în horn, s-a furișat.
Mijlociul, zăpăcit,
Sub chersin a nimerit!
.
Lupul hain, hămesit,
Pe cel mare l-a-nghițit;
Îmbuibat și mulțumit,
Pe chersin s-a odihnit.
.
Dar deodat' a strănutat!
Iedul, să intre-n păcat:
-Să ne trăiești sănătos!
-A, ghiduș, aici mi-ai fost?
.
De ureche mi l-a tras,
(Nu vă spun ce a rămas!)
Se mai învârti un pic,
Dar nu găsi iedul-mic.
.
Ca să facă râs de casă,
Și caprei, inimă-arsă,
Pereții, el a pictat
Cu sânge sacrificat.
.
Capetele în fereastră,
Când vine capra, acasă,
Să creadă ea, împăcată,
Cum cu drag, iezii, așteaptă.
.
Ieduțul ce a scăpat,
Era tare speriat;
Ușa grabnic a-ncuiat,
Și pe plâns s-a apucat.
.
Ajungând capra-acasă,
Cu hrană multă, gustoasă;
Când văzu nenorocirea,
Aproape să-și piardă firea!
.
Mezinul îi povesti:
Cum plecă, nașul veni,
Și-i deschise iedul mare,
Iar apoi, jale, oroare!
.
Capra s-a mai liniștit,
Și un plan a ticluit,
Pe lup să-l căpătuiască,
Durerea să-și potolească.
.
Hrană multă a gătit,
O groapă a pregătit,
Cu jar mult și cu surcele,
Lupul să cadă pe ele.
.
Deasupra o rogojină,
Scăunel din ceară fină;
Când ceara se va topi,
Lupu-n ea o nimeri!
.
Apoi o porni prin crâng,
Să-l poftească pe nătâng.
Îl găsi. (Ce i-a rânjit!)
Și-i spuse ce a pățit.
.
Lupul, fals-îndurerat,
Pe capră a consolat
Și-o urmă tare spășit
La praznicul pregătit.
.
Cum era pus pe mâncat,
Simți foc și, speriat,
A-ncercat să se ridice,
Dar în groapă nimerise.
.
-Aoleuuu, cumătra mea,
Scoate-mă, nu mă lăsa!
Că mă arde jar fierbinte,
Ustură, m-a scos din minte!
.
-Acum simți și tu, vezi bine,
Cum arde inima-n mine,
Că mi-ai mâncat copilașii,
Nu așa se poartă nașii!
.
Apoi capra a cărat,
Tot ce-n mână i-a picat:
Crengi, o piatră, bolovan...
Și-l îngropă pe dușman.
.
-"Crapă", iată-s împăcată,
Eu sunt capra răzbunată!
Caprele s-au bucurat,
Căci de dușman au scăpat!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!