De-aș putea turna Cuvântul din furnalele simțirii,
Dând și foc, și trup, și viață instrumentelor grăirii,
Ar rămâne-n plan superfluu fundamentul rece, brut,
Făcând loc înspre trăire finelui de început.

Un fior electric, dulce, care-apasă-ușor pe fire,
Se înalță din străfunduri și asumă stăpânire,
Evocând din baza minții patima reamintirii
Ca să pot turna Cuvântul din furnalele simțirii.

Astfel se-nfiripă taina, dulcele păcat al gurii,
Care-alunecă-n săruturi și-n elan al săriturii;
Debordând de sevă crudă, saltul liric-regăsirii
Dă și foc, și trup, și viață instrumentelor grăirii.

A lăsat în urmă totul și s-a dedublat de sine -
Jos- în litere si sunet; sus- mai sus, mai mult, mai bine -
Și privea tot înainte, mai cerșind câte-un sărut,
De-a rămas în plan superfluu fundamentul rece, brut.

Tot ascede, cu mult peste ce ar fi putut să fie
De n-ar fi lăsat în urmă limba grea și stacojie;
Desprinzând, însă, dintr-ânsa, versul încă nenăscut,
Făcu loc înspre trăire finelui de început.