urcau din câmp în iarnă amarnice poveri
cu bazaltul pierdut în dâre pe obrajii mei
visul mă lăsa ponosit sceptic la marginea unui decalog
cuvintele au ieșit din pământ în primăvară
mi-au urcat prin talpă pe tuburile picioarelor
inima au prins-o și au scuturat-o de florile tuturor primăverilor trăite
din ochi au plecat ploi spre cerul care aștepta să fie ușurat de armura
stelelor abstracte novelor ermetice quasarilor sfincși
dezăuat de religii poveri ambigue
să fie un simplu suflet
așa cum a fost la început înainte să moară