Pe drumul galben de mătase
În orientul fără veac
Când toată lumea o uitase
Apare ea, cu văl pe cap.

Vântul se-ntinde fără rost
Căci voalul ei acum s-a dus
Deșertul un ocean a fost
Iar vântul bate din apus.

Secundele dispar, nisipul arde
Sub ochii ei plini de miraj
Te îndeamnă acum la jocuri necurate
Dar tu te-arunci de la etaj.

Când te trezești în vârf de dună
Cu gând uscat, de soare ești orbit
Ai vrea acum să dăruiești o lună
Acelor ochi ce râd la infinit....

Acum stai jos pe iarba ce te udă
Și gândul tău e la un loc uscat
Unde fericirea are o secundă
Și lacrimile toate au secat!