Și dacă nu se poate...
Mă alerg prin curtea goală,
Bătându-mă de jucării
Le arunc cât văd cu ochii
Ce mai joacă de copii!
Am crescut și le-am lăsat
Ele doar nu m-au uitat.
Ies pe strada udă, rece,
Mă-ncrunt la nori să-i fac să plece
N-am putut. N-am renunțat.
Cu soarele mă cert cu tact
Să mă scape de mocirlă
Doar că raza lui infirmă,
Nu-mi confirmă.

M-am strâmbat!
Mă sucesc și am plecat!
De acolo.

Îmi las furia să se desprindă
De mine și să se aprindă
Altundeva!

Încerc să văd ce simt...
Mă prefac că știu să mint,
Strig și cânt de veselie,
Nu-i a mea, dar fac să fie.
Privesc în jur cu ochii închiși
Un paradis!
Tărâm de basm vrăjit prostește
De-un balaur din poveste
Ce probabil nu știa să spună
Vraja bună.

Uite, am deslușit un zvon
Din zarva asta de pe stradă
Se spunea că lumea-ntreagă
O să aibă un sfârșit.
(Vai, ce am mai auzit!)
Peste tot, pe câmp, de dealuri,
Voci mieroase strigă tare
Cum că toată lumea moare
Și va fi durere mare!
Parcă chiar de acum mă doare
Lumea asta care moare.
Ca o așchie-n ochi țepoasă
Nu mă lasă să ascult
Realizez cu supărare,
Am auzul tot mai surd.

Îmi tot spun că nu se poate
Când, de altfel, calea-i lungă
De ce nu poate lumea asta...
Să-mi ajungă?