Mărțișor a venit iară,
Să scoată iarna afară.
A adus mare alai!
-Îndrăznește să mai stai!
A strigat în cap de oaste,
Și a îmboldit-o-n coaste,
Cu vreascuri ce le-a-nghețat,
Și s-au frânt, și au picat...
.
Oastea e din voinicei.
Ghiocei și brebenei,
Și frumoase viorele,
S-au alăturat și ele;
Lăcrămioare, toporași,
Sunt și ei strașnici ostași;
Și-au gonit-o sus, la multe,
Unde-s crestele cărunte,
Să-și plângă înfrângerea,
Că-i nemiloasă și rea!
.
Pe domnița Primăvară,
Au eliberat-o iară!
A stat prizonieră mult,
I-a fost frig, teamă, urât,
Fiindcă iarna-înghețată,
A ținut-o ferecată.
Iat-o verde și frumoasă,
Fragedă și luminoasă!
Noroc de acest oștean,
Care vine an de an,
Cu oastea sa de voinici,
(Nu contează că sunt mici!)
Și o scot din turn, afară,
Pe gingașa Primăvară!
.
-Mulțumesc, drag Mărțișor,
Ești temerar, te ador!
Pentru vitejia ta,
Răsplata-i că vei trona
În piept, ca un împărat
Unic, oștean-minunat!