Azi se laudă Pământul
Către Cerul mohorât:
-Mi-a schimbat mama, veșmântul,
Eram gol, pătat, urât,
Mi-a pus iarbă, flori, sclipesc,
Și pe soare îl orbesc!
.
Cerul se-ntristă în sine...
Cugetând trei clipe grele:
-Mie-mi pune straie fine,
Luna, comete și stele,
Strălucesc și-s admirat,
Sunt numit "Cer înstelat"!
.
-Mama nu te mai iubește,
Decretă Pământul, iată,
Nu te mai împodbește,
Ești o negură ciudată,
Te-a neglijat, frățioare,
Ai supărat-o, se pare!
.
-Tu când ești tină-muiată,
Înseamnă c-ai necăjit-o?
Eu n-o tulbur niciodată,
Mereu, mama, mi-am iubit-o.
O prețuiesc, căci doar ea,
E unica mama-mea!
.
Tot șușotind au trezit-o,
Și-i liniști: -Vă ador!
Iubirea mi-am cântărit-o,
Echilibru am și-n dor,
Dragostea-i nemărginită,
Și-n mod egal împărțită!
.
Ce fel de mamă aș fi
Să-mi iubesc doar un copil?!
Pe celălalt l-aș răni,
Ar fi trist și instabil,
Și neliniștit mereu,
Eu sunt echilibrul, zău!
.
Vă cumpăr straie pe rând,
Chiar de banii-s puțintei.
Să nu vă treacă prin gând,
Că nu-mi pasă, puii mei,
Cu voi îmi petrec urâtul,
Sus Cerul și jos Pământul.