Plângând iarna cu suspine,
A-nțeles că rolul său,
Nu mai are sens,ei bine,
Toate au mustrat-o, zău!
*
-Du-te iarnă, se răstește
Pițigoiu' îmbufnat.
Vezi că soarele zâmbește
Și zăpada s-a-nmuiat?
*
-Pleacă, o repede-ndată,
Un brad. Iată, haina mea,
Este veșnic neschimbată,
Dar nu mai vreau nea, pe ea!
*
-Fă-te iarnă nevăzută,
Îi dă sfat o rămurică.
Doar nu vrei să pici urâtă,
Du-te c-ai ajuns bunică!
*
Cu toiagu-n mâna dreaptă,
Pleacă șușotind în barbă:
" Dacă plec par înțeleaptă,
De nu, o senilă babă!
*
Târșâind ghetele rupte,
Cărând cojocu' uzat,
Printre râpile abrupte,
Oftând adânc, a plecat!