trupul meu are o gaură-n piept

tu o vezi doar pe cea dintre picioare

știu sigur că ar putea să intre acolo

o portocală rostogolindu-se până la gât

se prelinge pe buze apoi c-un scuipat

dau totul afara din plămâni ca și cum

sunt doar un copil ce n-a învațat

să scrie povești cu gloanțe de oscar



tata îmi spunea mereu să am grijă

la oamenii ce sunt doar niște păpuși

că trasul pe sfori e o artă pe care

n-o poți exersa în nicio bibliotecă

el a facut patru clase destul

pentr-un moromete cu buzele fripte



mai simt și acum mirosul cafelei

sub ușa pe care nu o deschid niciodată

decât mamele nefericite

în paturi cu arcuri ca niște claxoane

munți de suzete roșii scâncesc

pe trotuare cu sens interzis



privesc înapoi spre actul întâi

cei doi într-o barcă sub clarul de shooting

o groază de vise alb-negru și sepia

reflecții bizare pe un soi de pământ

mergând peste ape cu moartea de mână

un aisberg se-apropie brusc de titanic...