dintr-o oră goală pe dinăuntru mi-am reînceput pustiul
în glasul aruncat nebunește
din cerul gurii
care a fost îngropat creștinește
la sfârșitul lumii

și era liniște
în partea nevinovată a plămânului stâng
unde și-a făcut cuib umărul unei femei
care nu mi s-a întâmplat

în fiecare seară se străduia să-mi dea naștere
și pentru asta număra zilele pe degete
dar rămânea de fiecare dată una singură
din care nu se auzea nicio bătaie de inimă
doar chemarea unui om care înghițise o balenă

cuvintele lui nu aveau nicio formă
niciun înțeles
uneori ieșea din ele și privea cât de mult exista
cât de mult aparținea
unei păduri de semne
unde sensul balenei din el se scurgea
spre nicicând

în fond orice adevăr
aparține manifestului alb în care nu scrie nimic
pentru că el nu ne va înșela niciodată
mărturisirea
de a ne naște oceane
deasupra unui pământ îmbâcsit cu balene