pe cel mai bun prieten al meu
l-am inventat ca pe o zi oarecare
rătăcită într-un pahar gol
apoi
i-am deschis venele
cu tăcerea ascuțită a unui roi de cerbi
și i-am băut urletul
până la ultima picătură

și era mijlocul unui oraș abia început
noaptea atârna în fiecare stradă
ca o piele de femeie tânără
în care fuga era supusă murdăririi
de la prima supurare de sân
la musca sănătoasă din ultimul cartier viu

în umărul proaspăt văruit al mamei mele
cineva a construit un leagăn
pentru fiii orfani
și un munte tânăr care își privea pletele
cu nerăbdare

probabil îmi vei spune că mărturisirile în lumină
sunt cele mai defecte alegeri
pe care un bărbat le-ar putea face
ți-aș da dreptate
dar nici tu nu vei afla cine este pierzătorul de viață
strivit între butonii de aur
a unui asfințit

sunt liber câtă vreme nu sunt nevoit să plătesc dumnezei
pentru că între durerea de băut și roiul de cerbi
care desenează cuburi perfecte
am drumul spre desăvârșire perfect neted

plus de asta
când aducătorul de lumină se îndoiește
de aruncarea în păcat
care mâna i-ar putea ține glasul
să nu șchioapete
într-un lan de oameni?