Ca la noi la nimeni,
spuneau pe la revelioane,
la piață un tânăr domn
după aparențe puteai jura
că e gentilom
se învârtea nehotărât
pe lângă două tarabe cu mere
întrebând pe vânzători cam cât ar cere
pentru vreo două-trei kilograme.
Într-un final, cu chiuc cu vai,
se hotărî la să ia din cele verzi
boscorodind într-una merile aurii
pe care le vindeau niște copii.
Că-s mai frumoase, dar nu sunt dulci,
că-s aurii iar la ele face alergii,
că-s din copac nu știu de care
că-s nu știu cum și rele tare.
Mă uit la om, de la distanță
deci să intervin în ultimă instanță
Să nu mai certe merele și implicit copii
dacă nu vrea să le cumpere
nu trebuie nici să le înjure.
După un schimb de replici palpitante
mai intervine un tinerel
înalt și subțirel
Þăranul de oraș e cel mai prost animal
S-a hăhăit toată piața
Și-ntr-un final
urban vorbind, bestial,
domnului nu i se mai vândură nici merele verzi.
Stăteam apoi și mă intrebam
e adevărat ca mama ne-a învățat să ne comportăm
după locul în care ne aflăm
dar ești la piață, în oraș,
iar tu să te comporți ca ultimul pălmaș?!