Curentul literar e în schimbare,
E plin de-absurdități și nenoroc.
De ce în poezii, din întâmplare
Rima și-a pierdut supremul loc?

Nu critic mai nimic, nu critic gânduri,
Tot ele-așa, trezi-vor-se pierzând,
Căci rima dispărea-va dintre rânduri
Și nu va reveni prea de curând.

Cu-n ultim gând o spun din datorie
Să nu purtăm de griji sau chiar de vină.
Ce-i mai frumos decât în poezie
Să fie înțeleasă câte-o rimă?

Criticilor lui le-a dat de treabă:
Să nu mai scrie când nu au ce spune;
Din cer, poetul încă se întreabă
De ce uităm noi astăzi a compune.

Aducem poeziei doar orori,
Nu mai simțim, nici vorbă să-nvățăm.
Foști mari poeți lăsat-au noi comori
Pe care, din păcate, le-ngropăm.

Vă las acum și sper c-ați priceput
Că-i greu un ideal a-l împlini.
Cu rima vom cunoaște ce-a-nceput
Cu rima vom cunoaște ce-o sfârși.