Într-o noapte-ntunecată,
Veni iarna deodată,
Croșetând peste fereastră,
Răbdătoare și măiastră;
Frunze și flori delicate,
Forme unice, stilate,
Brăduți fini de zahăr tos,
Ca într-un colaj frumos.
*
Mulțumită a plecat,
Și în pomi s-a cocoțat,
Îmbrăcând ca într-o joacă,
Orice rămurică, creacă,
Făcându-i ca-n vise dulci,
Când finalul nu-l apuci.
*
Coborând, merge spre case,
Punând straturi reci și groase,
Pe capace, sus pe șură,
Albind neagra bătătură,
Dar și ulițile-n sat;
Și pe dealuri le-a-mbrăcat
În bogata ei zăpadă,
Dichisind o noapte-ntreagă!
*
Îl strigă pe Vânt, îndat:
-Să nu strici ce am ornat,
Căci mereu în urma mea,
Te avânți în alba nea,
Ori o muți, ori dezgolești
Pământul. Să nu-ndrăznești!
Și pe Ger l-a cam mustrat:
-De-mi asprești pufosul strat,
Mă voi face iarnă moale,
Să nu ai putere mare.
Să-mi lăsați munca așa,
Să se bucure de ea,
Toți copiii, căci acuș,
Vor ieși la derdeluș!