poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3045 .



Fabule trimise la Chișinău
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [florarul ]

2012-11-21  |     | 




Fabulă cu hair stylist

Pe când gonea pe codrii de pe deal
Precum un cavaler medieval,
Mistrețul cel puternic și trufaș,
Eroul poeziei lui Doinaș*,
Privindu-se în lacul din pădure
Văzu că are-n barbă fire sure
Și că frizura nu mai e-ngrijită
Ci lungă, rară, aspră și-ncâlcită.
Așa c-a hotărât, precum se știe,
Să intre grabnic într-o frizerie
Și-acolo un frizer -(dar un lingvist
Mi-a spus că azi frizeru-i "hair stylist")-
S-a străduit să-l facă iar frumos,
Să-l tundă și să-l radă pân-la os,
Încât acum, cu un lănțoi la gât
Și cu un "piercing" dintr-o sârmă-n rât,
Vă spun pe șleau și vorba nu mi-o-ntorc:
Mistrețu-a devenit un simplu porc!
Un porc înscris în limite firești,
Cu grosiere-apucături porcești,
La fel ca porcii ce-și găsiră voga
În fabulele unuia Vajoga.**
.......................................
Morala mea? Acesta-i adevărul
Pe care-l voi expune-n mod subtil:
"Stilistul poate doar să-ți schimbe părul,
Dar nu îți poate conferi și... stil!
_______________________________
*Ștefan Augustin Doinaș- poet român, autorul cunoscutei balade "Mistrețul cu colți de argint".
**Vasile Vajoga-umorist contemporan ieșean, autorul unor numeroase fabule cu porci.


Fabulă cu sfaturi medicale

Puștan fiind, țin minte niște sfaturi
De la un nutriționist sever:
"Mâncați spanac, salată, zarzavaturi,
Că au un conținut bogat în fier!"
Iar la copii li se-nverziră dinții,
Fiindcă-n fiecare dimineață,
Prin piețe alergau de zori părinții
Să își îndoape țâncii cu verdeață,
Călăuziți fiind de optimismul
Că ingerând verdețuri, prichindelul
Acumulează fier, iar organismul
Va fi vânjos și tare ca oțelul!
Dar... anii au trecut, și, curioșii
Ascultă azi, la radio, savanți
Ce-ndeamnă: "Consumați doar vinuri roșii
Că sunt bogate-n antioxidanți"!...
Iar prin deliciul bahic indivizii
- Spre a elucida complet misterul -
Susțin că se elimină oxizii
Ce pot, în timp, să... corodeze fierul!
.......................................
Morala întrebări adună-n salbe
Și-a căuta răspunsul mă incită:
-Parlamentarii beau doar vinuri albe
De mintea li-i atât de ruginită??


Fabulă simfonică

Pianul negru, îmbrăcat în frac,
Cu papion și cu pantofi dec lac,
Vedetă de prim rang, e lucru cert,
În orișicare sală de concert,
Infatuat și plin de importanță
Purta un dialog de circumstanță
Cu un cimpoi umil al nu știu cui
Ce atârna, abandonat în cui:
Pianu-a zis fudul și intrigant:
-Privește-mă cât sunt de elegant
Și-s favorit în marile saloane,
Cânt doar pentru boieri și la cucoane,
Dar tu? Un biet burduf ca din talcioc,
Cu două găurite țevi de soc,
Și care, cred, de sute-ntregi de ani
Doar pe la crâșme cânți și la tărani
Și nimeni nu te-ar ține în odaie,
Fiindcă, să mă ierți, miroși a... oaie;
Iar în concert, ți-o spun pe ton polemic,
Eu reprezint sectorul academic!!!
-Păi...dacă e așa, cimpoiul zise
Gesticulând cu brațele deschise,
Ia spune-mi ce academician
Știi tu că se numește...domn' Pian??
.......................................
Așa că, în contextul existent,
Atât de îngâmfatul instrument,
Surprins la întrebare fără gardă,
S-a enervat și...i-a plesnit o coardă!

Morala? O pricepeți lesne voi,
De-aveți umor precum Mihai Cimpoi!
















































































.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!