Voi împușca luna asta într-o zi.
Să se spargă în cioburi să nu se mai spargă în figuri.
Mi-a împuțit somnul cu fetidu-i argint,
iarăși voi striga la cîini să nu mai urle,
cheamă lupii și Dumnezeu știe cîte se pot întîmpla.

Albia e secată aproape, nu mai curg stele
să aprindă pe cer lumînări.
Apoi a mai venit și altă vreme în care ne iubeam
mestecîndu-ne amestecîndu-ne
Pasărea mînca semințe pe umărul nostru
tu nu știu ce erai
dar eu eram o litră de răchie
și tot nu reușeam ca prostu'
s-aprind a zilei făclie