Într-o bună dimineață,
Mărșăluiau prin verdeață,
Șarpele unduitor,
Și-un arici înțepător.
Sub un brusture verzui,
O prepeliță cu pui,
Îi ținea feriți de soare.
Văzând cruda târâtoare,
Zbură sus, pe o movilă,
Strigându-și puii cu milă.
Temutul, fățarnic-șarpe,
S-a răsucit într-o parte,
Fixând cu ochiul, șiret,
Puii și târâș, discret,
Se apropie de ei.
Vai, săracii mititei,
S-au strâns toți în partea dreaptă,
Neștiind ce îi așteaptă!
Însă bănuiau ceva,
Căci mama se agita.
Fâșâituri de târâș.
Sărmanii, pe rând, acuș,
Vor dispărea sugrumați,
Dar uniți ca între frați!
N-au privit spre târâtoare,
Groaza le era prea mare!
Doar zgomotu-i anunța,
Că cert, se apropia!
Au trecut clipe, minute,
Înaripatele-s mute!
Se mirau, preocupate,
Cum de nu sunt atacate,
C-a trecut vreme cam multă...
Mama apăru tăcută,
Și-i cuprinde protectoare,
Sub caldele-i aripioare.
Au privit-o-ntrebători,
Cum făceau de-atâtea ori.
Apoi mama le arată,
Reptila decapitată,
De ariciu-ndurător,
Ce i-a fost de ajutor,
În clipele delicate,
Clipe de viață și moarte!

Morala:

Știți ce am redat aici?
Nu povești cu șerpi, arici...
Ci vreau să vă spun așa:
Când dai de-un necaz, ceva,
N-aștepta pe vreun "amic"
Să te salveze. Vă zic,
Ajutorul îl primești,
De unde nici nu gândești!