din orizontul buzelor ți-a crescut o casă
cu picioarele tăbăcite de bocitul
unui dumnezeu tânăr
care învățase numele mamei sale
pe de rost

uneori îmi petrec zilele împletind cuvintele
ultimului copil de lemn
născut în podeaua odăii
unde orice femeie decentă
își păstrează pașii
curați

dacă ai urmări cum țip la mine
într-o stradă puțină
mi-ai putea desena ecoul într-un zid
de unică folosință
și din ridurile pe care le porți în pleoape
ca niște autostrăzi cu sens unic
nu ar mai cădea niciun țipăt
iar dacă m-ai vedea cum mor în tine
în fiecare după-masă
poate te vei îndura să te arăți cu degetul în oglinda
unde se îmbăiază pruncii

adulmec cum picură întunericul din coapsele tale
și îți beau somnul direct din pielea umezită
apoi îmi arunc glasul în glasul tău
până dimineață

mâine o să fie noapte
toată ziua