când eram mai mic nu adormeam
până ce nu țineam la piept
o inocentă felină din sticlă

adoram jocul secret de-a nevăzutul

dacă plângeam bunicii
mă îmbrățișau
alungau cu un deget timpul
mă fereau de mușcătura
viselor

îmi erau dragi păsările ce treceau pe la noi
zburau deasupra câmpiei verzi
aduceau cu aripile lor anotimpuri
noi povești despre asfințit scrise
în cartea sângelui

când eram mai mic morții
mă plângeau
pe coloana infinitului și-a cerului
creștea iarbă

oare ce s-a întâmplat?

timpul mi s-a lipit de trup
și încet încet o furie oarbă
mi-a fost scrijelită pe suflet
ca un alfabet trasat cu diamantul
pe o oglindă
în mine se mai reflectă azi doar
morminte
absurde amintiri despre ferestre
și nespuse cuvinte

albul meu gând îmi vorbește-n latină
străin muritor și inutil
despre privirea înghețată pe hazardul veșnic
al vieții
și despre cerul senin

cu timpul – eon zdrobit în propriul său pântec
îmi rămân atâtea și atâtea regrete
o libertate cețoasă o singurătate arsă
cu timpul –
îmi vor rămîne din ce în ce mai puține lucruri de iubit





apele plâng clar secând în fântâne

http://www.youtube.com/watch?v=g02DNyBLJo4&feature=related