poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1014 .



periplu printr-o fereastră
poezie [ ]
pliant

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ani ]

2012-08-11  |     | 



scuturând zăpezile-
printre ziduri
cântecul clopotelor
*

gând de plecare-
urme efemere
ale altor primăveri

*

periplu printr-o
fereastră-
nimic nu-i întâmplător

*

legănându-se
prin ramele unei trecători:
lăcomia clepsidrei
digeră clipa...

*

lustruind albastrele drumuri
cu șuvițe roșiatice dintr-un amurg
luna
aleargă pe lângă căruță
ca un mânz

*

peisaj în respirația cailor uzi
ecou de romanță
la răscrucea viitoarelor temeri
spre a pipăi neînțelesele tâlcuri
spre a gusta din îndepărtatele lumini

*

tren în noapte

la gura izvorului
stelele cântă o doină

aburi în formă de seceră
răstoarnă căpițe

în cuibul berzei
un descântec

*

deasupra veșniciei
pleoapele întredeschise ale conștiinței
gustând din dulceața
din căderea unui val peste abis
te înalți
omule
în apele tale tulburi
colcăie
viermele singurătății


*

corzi din oțel
și-un zumzet deasupra fântânii
cer fumuriu
în cutia de rezonanță
solomonarul
domolește galopul iepelor albe
prin deșertăciuni:
mi-a dat mi-a luat
frâul din coajă de mesteacăn
arcuiește mușcătura scorpiei

*

abia auzit
cucul din perete

pe ventuza cârligului
musca numără cu voce tare specifică
clipele din nunta de miere
tigrul bengalez
speră să-și găsească o familie
acestea și încă ceva
în regatul exilului meu:
o perucă
un picior de lemn
și-o lacrimă prinsă de firul unui păianjen

ți-a spus cineva să traversezi
unde te crezi

ventilatorul rotește
cuvintele subacvatice
( încă mai răsuflă)
aruncând pe ziduri
bucăți din caracatițe)

*

sub laba dragonului
o răsuflare
aceste curgeri toroidale-mi-ai explicat
se întorc întotdeauna
în fața unei porți
în care
o risipă de întrebări își face loc
îmbrâncind sentimentele
de stabilitate
încredere
prietenie
în templul lui osiris
întrebările nasc alte întrebări
răspunsul este ars
în structura granitului
răspunsul îl vei primi
când vei simți
mângâierea unui flori

eu
cunosc doar zdrențe dintr-un
adevăr
voi chema-dacă vrei
cavalerul cu lebădă
să-mi limpezească gândul


*

război în afara grădinilor suspendate
mii de zboruri
înghesuite
între verbele a impune și a pretinde
perforează voința
străbătând durerea
punctul de maxim va fi atins
când
vei pipăi sârmele de telegraf ale toleranței

cine pune steagul în vârful muntelui?

cel ce a dăruit porția lui de pâine
dușmanului

*


sparg rama
forța din iarmarocul de gheață
concentrează intensitatea
într-un punct nesubordonat materiei
libertatea interioară
cucerește redută după redută
cuprinte spiritul
învăluie în benzi de lumină totul în jur
în sfârșit
înțeleg denumirea fiecărui lucru
am pătruns cu privirea
interiorul

*

coborâri
în abisul simțirii
picături de ulei din lampa frumoasei psyche
înduplecă rugăciunea
sălășluiri în pulberi de vaiete
în cămări
vântul ridică așternuturile
abia înțărcați
robii războiului
mușcă
din mărul discordiei

*

mânia a trecut
sfărâmate sunt pietrele altarului
potop de grindină
a distrus
cununa beției
"poruncă peste poruncă
regulă peste regulă
când aici
când acolo"
dregătorii se poticnesc
pe la garduri

*

oamenii râsului
desfac înțelegerea
rup
șiragul de praznice:
adăposturile sunt luate de valuri


oamenii râsului
îngustează hotarele
plătesc șiretenia
să vegheze în turnuri
de pe ziduri
umbre-
pe frânghii
coboară
duceți degrabă
fetele mari
în pădure

















.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!