aud glasuri încărcate de o beznă puțină
și porți deschise de interziși cu burțile goale
peste care se gudură o singură inimă
cu sângele decojit

o lume întreagă de guri tandre
mă privește
cum îți sărut spatele limpede
pentru că tu ai fost mereu o evă în care s-au prăbușit ape
cu zâmbetul întemnițat în cercuri
și o junglă de umbre unind cele două timpuri de tâmple
ca un covor de răutate

pentru a ne înșela reciprocitatea
ne-am stâlcit în bătaie conștiințele
în obrajii arborilor am ascuns râuri
cu frunțile zidite
în culori tinere și am inventat drumuri păcătoase
sub care am îngropat definițiile unei văduve despre iubire

suntem felul întâi din meniul zilei
un fel de saga siropoasă unde personajele principale
își poartă pielea unul altuia
de la prea multe frici
de la prea puține fugi

iartă-mă iubito pentru că te invit cu luna împlântată în umeri
să împărțim un singur sandviș
din tați incompleți
și mame iresponsabile