macul a înflorit cu adevărat. atunci am înțeles cum e să treci
dincolo de geam. erai preocupat să aprinzi lumânarea, să-mi
desenezi silueta umbrei pe peretele pictat în verde, desenul
să-ți umple golul din perne. nu erau cioburi. nu erau garduri.

vino, ziua aceea! să-ți simt respirarea dansând în păr, lasă
mătasea să treacă dincolo de marginea fricii, să fii azi, urmă să vii.
timpul tău să-mi mângâie fața arămie, slăbită de căldura depărtărilor.
îți aud pașii sărind peste violetul serii, adulmecând buzele aburinde.

marginea zâmbetului tău însetat atârnă povești pe lobul urechii.
sărutul pășește tot mai aproape, râvnind prospețimea bujorilor
din obraji. în depărtări, nechezatul cailor sălbatici trece tremurul
cu fața spre lună. ziua aceea mă-nvelește să dorm diafană.