De-atunci și până acum s-au concretizat poeme,
Cuvinte suferite ce-au fost ele-n trecut,
Acum, simple idei, ce conturează o empatie,
În mintea unu gnostic puțin nepriceput.

Și a cărui minte încearcă să perceapă,
Al stelelor mesaj, în ochii unui utopist,
Al lunii simbol, al cerului abstract artist,
A privirii tale sumbre, ce-aduce a amintire, a iubirii mele zvârcolire.

Peste-al lumii cuget, al lor inextricabil mod de-a fi,
Se afla idealul, conotativul nopților târzii,
Ce intrigă a lor umanizare, modificând o genă,
Spirituali a deveni, printr-o iscusită stratagema.

Oameni simpli, fără vreun țel aparte, dorit înverșunat,
Devin competitori și aprigi,în lupta unui ideal,
Cât mai real, concret, cât mai apreciat,
Un gest profund, prolific, extreme de ahtiat.

Gândiri fecunde, profund spirituale, prezente-n mintea noastră, individual,
Ne fac deosebiți, având un plan aparte, polarizând idei concrete,
Creând destule forme ale personalității, metaforizând idea,
Converg în particularități, umanității posesoare.