Toamna ne întâlnim pe ascuns
și ploile îmi decolorează buzele pe cămașa lui
sânii ca fructele otrăvite
îi macină zâmbetul alb

îi șifonez toată carnea
pe care emoția i-a gătit-o la patru ace
îmi place la nebunie să îi înnod cravata
cu toate frunzele care cad

la fiecare secundă îi spun din priviri că-l iubesc
inima lui e un măr în care am intrat ca un vierme
așteaptă cuminte coala ascuțită a palmelor
să-i bărbierească obrajii

îi tulbur privirea cu tot ce ascund sub haine
iarba presimte că vom cădea sălbatic
de obicei mă roagă să îl strivesc
ca pe un ciorchine de strugure sub o talpă

numai universul poate să știe
cât de mult mă întind peste el
savurez toate zonele interzise
colorându-i cu limba prezentul

vântul împrăștie printre oameni infidelitatea
toamna ne-a copt amândorura visele
deocamdată suntem bănuiți doar de iubire

ne turnăm cearcănele în ceștile de cafea
pentru că el trebuie să plece acasă
nu înainte de a-și trece mâna prin păr
salutând păsările care nu au apucat să mai plece...