Sus, în fagul cel rotat,
Mierla cu glasul duios,
Peste codru s-a uitat,
Anunțând melodios,
Căci mâine de dimineață,
E-o petrecere măreață!
*
-Să mă credeți pe cuvânt,
Vorbele sunt de prisos.
De e soare, ori e vânt,
Și mai bine de-i frumos,
Tot neamul înaripat,
Să vină neapărat!
*
Cu căpșoru' cât o nucă,
O pasăre se ivește,
Cercetând în jur năucă:
-Soro, ce se pregătește,
Am strai nou ca de rubin,
Pot să îl îmbrac să vin?!
*
-Veniți cu ce-aveți pe voi,
Fetelor sunteți primite,
De aveți haine vechi, noi,
Ori ici-colo, peticite,
Valoarea nu stă în țoale,
Ci cum cântă fiecare.
*
Cioara, gârbovă și neagră,
Zvâcnind rar din aripioare,
Mierlița îi este dragă,
Nu face discriminare,
Uf, că abia aștepta,
Să-și expună vocea sa!
*
Suspendată ca aluna,
Agățându-se de scoarță,
Cioca-cioc, lovea întruna,
Ghionoaia-cotoroanță,
Căci iată-i cu năzărici:
-Eu nu-s invitată, zici?!
*
Amabilă, demnă, bună,
Mierla mai repetă o dată,
Până glasu îi răsună,
Prin pădurea-ntunecată:
-Toată lumea să poftească,
La petrecerea regească!
*
Păunul și păunița,
Așa cum fac an de an,
Își căsătoresc fetița,
Cu prințișorul Fazan.
Și uniți ca niște frați,
V-așteaptă să-i onorați!
*
Forfotă, vociferări,
Glasuri drese, glasuri line,
De răsună peste mări,
Se pregătesc intens, bine,
Iar mâine dragi copilași,
Vă invit să fiți nuntași!