tic tac
și-un cuțit până la os
întind fălcile într-un ceva care seamănă a zâmbet
mai bifez o noua dimineață și mă înspăimânt
de transformarea în țipar

toate-s bune spun ecoului
stai liniștit nu mă doare nimic
agățat de pământ ca o pungă goală de-o creangă
caut un vânt bun să nu mă izbesc de ziduri
cerul e o ușa închisă mă vegheaza încruntat
ce vrei Doamne
noi pestii, înotam.

eu și prietenul meu întunecat stăm la un pahar
ciocnim apoi ne binecuvântam ca în fața morții
nu poți să știi niciodată nu poți să știi niciodată
daca azi te izbește fericirea în plin
dacă azi rupi din tine și dai săracilor fără suflet
dacă tot plutind de colo colo
întâlnești o stâncă și te frângi îmbrățișând-o

țiparii nu au inimă
(totuși pe mine mă doare când alții sting țigări în pieptul meu)
de-asta mereu fug din mijlocul mării
și mă ascund în casa cu obloane trase

podeaua rece cântă ceva
lipesc urechea și hipnotizat
navighez în friguri pe ape mai puțin tulburi.