Acum chiar că-s copilul nimănui
S-a dus și mama ca o amintire
Pe care nici nu știi cui s-o mai spui
Să-ți înțeleagă lipsa de iubire

S-a dus și mama, am lăsat-o-n lut
Cu toată frumusețea ei bătrână
Nici n-am putut s-o plâng de-atât durut
Mi-s ochii seci izvoare de fântână

Și rămânea-mprejur așa un rai
De verde și de flori de primăvară
Acolo-n munte unde-n luna mai
Își face Dumnezeu tron cald afară

Și ea sub bulgări reci și grei de-acum
Mai știe oare ceva despre lume
Cum deslușea chiar totul nu știu cum
Și le zicea minunilor pe nume.

Fratele meu și cele trei surori
Toți la un loc n-avem atâta minte
Câtă-avea dânsa, parcă uneori
Te dogorea șuvoiul ei fierbinte

Acuma lângă tata doarme lin
Acolo-n lutul satului de-acasă
Te-om plânge mult, dar sigur prea puțin
Măicuța noastră, bună și frumoasă.