moartea ne așteaptă
să respirăm încruntați la primul perete
ca o îndrăgosteală de mersul drept
înainte de a ne recunoaște din urme
ieșirea

cerul ți-a alunecat în burtă și lumea
este bine alcătuită din resturile primilor doi
într-un văzduh de plumb
de unde am hotărât să dărâmăm
pustiul cu privirea

eu cred că adevărul aparține celui care știe
să convingă prin tandrețe
care lasă în urmă confesionalul
ușile
zidurile zgâriate de culori
și câteva minute în care și-au pierdut îngeria
iubindu-se
cei care treceau să dăruiască mâini

cocoțat în pieptul unei doritoare
frunzăresc un ziar
pe care l-am mai văzut undeva
cu știrile care existau dinainte

iar din loviturile cu pumnii în cerul gurii
nu se mai aude decât seara târându-se
să nască altă mortăciune

altă spaimă

știu că începuturile sunt mereu organice
ca niște suprafețe roase de neatenția petrecuților
iar sfârșiturile sunt fabricate sub licența
titularului mărcii

neîncepute
nesfârșite
simple