într-un singur punct ți-au ajuns cuvintele
și ai aplecat sărutul la adăpostul pământului

câțiva te părăsiseră deja

dar era de la sine înțeles că orice Everest
urcat în tălpile goale
se întâmplă doar miercurea când ești viu

poate din acest motiv de fiecare dată când privesc înăuntrul tău
nu văd nimic altceva decât niște pereți fericiți
aici urletul nu l-am auzit niciodată
doar ecoul
ca și cum nu s-ar fi întors din înaltul cerului
ci chiar din burta mamei tale

îngerii tăi nu au învățat niciodată să țipe
pentru că nu au știut niciodată până când
de când
până unde
iar constructorii de lumi
s-au obișnuit cu spatele tău
care privea nemișcat marea
de luni în șir

și bâzâitul vieții
purtată în umărul mușcat de așteptare
scormonea lumina împântecată
în inocența pietrei
adăpostită de câțiva pretențioși care fluierau eșarfe

poate din acest motiv
o singură indiferență ar face diferența
dintre cuvânt și necuvânt