Judecat și condamnat în lipsă,
Fără minimul drept la apărare,
Nu mă mir că prind câte-o eclipsă,
Nu mă mir de lipsa mea de soare.

Judecătorii toți au dat cu pietre,
Procesul sună a scandal,
De ce eu nu am multe fețe?
De ce exist, aproape de banal?

Nu am avut nici avocat,
Nici nu am primit citații,
Aveam pe buze gustul de păcat,
Condamnatul fără de reacții.

Destinul meu este-arestat,
Prins în lanțuri grele și de fier,
Drumul meu acum a scăpătat,
Nu mai am dreptul nici să sper.

Condamnat să merg din nou în iad,
Drumul acesta îl cunosc prea bine,
Nu știu cine și de ce a pariat,
Să mă plimb din nou printre ruine.

Dar totul s-a schimbat la mine-n vis,
Și vă anunț că nu îmi pare rău,
Puteți să m-aruncați, afară și din paradis,
Rămân un călător desculț pe drumul meu.

Sentința asta nu mă doare,
Poate că o așteptam de mult,
Dați-mi dreptul măcar la o floare,
Dați-mi voie să am un trecut.