Nimeni nu mai știe de voi
de când au falimentat cârciumile,
pe unde sunteți,
care ați rămas înăuntru și care în afară.
Într-o zi eram curios,
am încercat lacătul acela mare de la nea Costel,
numai că umbrele ce mai stăteau la mese m-au implorat
să nu le deschid din lumea lor.
Oricum, nu era venită primăvara,
soarele abia scânteia o lumină ca de lumânare.
Lazăr ieșise pentru a nu știu câta oară din mormânt,
își plimba leșul cu greu
prin zăpezi pe Calea Victoriei la vale.
Fără primăvară nu avea cine să plătească zicerea de vers,
n-ar fi ieșit nimic, așa că am renunțat să-mi mai amintesc,
oricum, n-am știut niciodată
dacă stare se referă la stare de ebrietate sau la poezie.
Din putina de varză la care cu vârsta
ca niște Diogene cu covrigi în coadă vă alăptați,
iese un miros greu amnezic.
S-au evaporat inimile etilice, s-au uscat de stare.