azi noapte am avut iarăși urât coșmar
erai o nimfă roză din volbura mării
vorbeai cu spume și-adio făceai cu mâna
simțeam izbind în suflet săgeți de chihlimbar
când tu te-ndepărtai pierind sub voalul zării...
mă simt ca-ndrăgostitul ce l-a lăsat zâna

nu-ți înțeleg sudalma aia din cuvinte
de ce să fugi acum când vine primăvara
când între noi e-o patimă spirituală
prin ea speranțele răsar și din morminte
nu vezi că peste noi încet se lasă seara
iubirea ni-e ultima reprezentație de gală

adio spunem grav numai în fața morții
binefăcătoare e ploaia caldă de mai
ne spală de tristeți, dureri și de confuzie
sărmani ce nu putem opri noi jocul sorții
și călărim drogați pe herghelia ei de cai
uitând că viața nu ne e decât trăire în iluzie

rămânem ostatecii năvoadelor de vise
pe fiecare trufia lacom ne pândește
sunt vinovat că taina încerc să ți-o desleg
subiectiv când am călcâiele aprinse
și iubirea cu chipul tău mă amăgește
degeaba spui adio nu pot să te-nțeleg