aleargă în timpul
în care puteam împletii margarete.
Cununa o așezam în gardul de nuiele.
Bunica spunea că atrage dragostea,
așteptam, o credeam.
După ore, zile, se uscă și eu odată cu ea...

Gândul poartă cu ea multe genți,
într-o mână și în alta,
roșii, cenușii,
mereu clătinate de adâncimi.
Frica curge în neant, irupe...
În jur doar eu și ea,
Pierdută-n gând
cu geanta albă pe umăr.

Iubite,
acum viața are alte măști
margarete se reîncarnează absolut în culori,
duios se reazămă pe colțul buzelor.
Dulcea-i privire măsoară secundele până la soare
Nu știam că gândul are fruct!

În ultima-i geantă albă
pun câtă lumină răsare-n nopți,
apoi,
îmbrățișăm săruturile
printre degetele gândurilor...

Jocul se vindecă...