vei fi albastră și rece ca umbra de la picioarele tale. o vară cu cer. foarte subțire și de nestrăbătut. oricând ai fi, ești sub un clopot de sticlă. destul că orice apropiere de tine se consumă pe căile altor simțuri decât ale mele. trupul tău se poate număra pe degetele de la o mână. te recunosc numai atunci când cumpăna lunii se leagănă deasupra ta, șerpește, iscându-ți acest fel de trup. care e mai mult liră, decât trup. cânt și desțelenesc vitrinele aerului dintre noi și zvârl pretutindeni arginți la răspântii. nerăbdarea mea se preface în gheară. în noaptea spre tine, eu însumi mă prefac, pe rând, când în turnuri când în ruine. cât de tânără ești. atât de tânără încât aerul pe care îl expiri e poros și verde, ca și când ai avea încă în loc de plămâni frunze de iederă. o, tu, visul celei dintâi euglene. te scriu și în urma cuvintelor se vede chipul tău și mâna ta fluturând ca o bancă verde într-un parc. scriu, și un fel de lapte mi se scurge prin degete, un fel de sânge, un plânset necontrolat care mi se adună sub unghii.