Au dispărut din inima mea poveștile
În care eu, celebră eroină
Jucam invariabil rolul prințesei
Misterioasă, blândă, cu privire divină

Eroină a cărților vechi și-nțelepte
Care vorbesc celor ce știu sa asculte
Și se-nchid cui nu le gusta dulceața
Pluteam peste lume pe căi neștiute

Și trăiam ca și cum dintr-o noapte albastră
Spre lumină pășisem cu o clipă înainte
Priveam cu uimire tăcută, cuminte
Cum în fața luminii noaptea se-nchide

Și pământ nu era, nici foame, nici frig
Nici sete, nici ură, nici teamă-ncleștată
De cărnuri ce tremura, se zbat și se frâng
Simțind că-ntr-o clipă moartea le-așteaptă

În mine curgea bucuria în spume
Culegeam lumină direct de la soare
Cunoșteam viata, izvor de minune
Și dragostea, ea care niciodată nu moare

Au dispărut minunile, prințesa, lumina
Cărțile înțelepte s-au închis în tăcere
Noaptea albastră s-a întors pe furiș
Și unde-i iubirea care niciodată nu piere