Pământul așteaptă lacrima zăpezii...

Se înecă gândul în zăpada iernii,
lumina se pierde pe cărări departe,
satele-s ascunse în albul troienii,
viforul s-a-ntors din pagini de carte.

Pe ramuri de gheață stă o porumbiță,
se gândește cum hrana să-o găsească,
cum să mai îmbrace alba ei rochiță,
căci vântul e aspru și o să răcească.

Fereastra deschid să ating ninsoarea,
perdeaua de fulgi ce din cer coboară,
cu mâna fierbinte să topesc și floarea
din stropii de gheață, căci e ger afară.

Cu mintea colind vremuri de poveste
ce mai pot să stingă frigul din privire;
nu-i de vină iarna când nu încălzește
primăvara vieții cuibul de iubire.

Pământul așteaptă lacrima zăpezii,
anotimpul cald să îl dezmorțească,
să îngroape timpul în clipa amiezii
când soarele lasă trupul să iubească.

Marilena Rodica Chirețu
8.02.2012