Să vedeți minunăție:
Cum făcea musca piftie,
Sub o frunzuliță crudă,
Celelalte să nu râdă;
Curățind un usturoi,
O zărise un muscoi,
Jerpelit, urât și verde,
Și parcă nu-i vine-a crede!
-Hei, ești muscă, ori albină?!
Zbieră de pe o sulfină,
De a răsunat livada.
Muștele în zbor cu graba,
S-au strâns de la mic, la mare,
Ca prostimea în mirare!
Stau în juru-i răcnind:
-Muscă de-a noastră robind,
Ne faci neamul de rușine!
Drăguțo, ai face bine,
Să te duci cât mai departe,
E jenant, soro, se poate?
-Vai, cum să plece surată,
Căci va afla lumea toată,
De slăbiciunea ce-o are,
Vom fi bârfe prin ziare!
-Să o ducem în zăvoi
Și-om păzi-o cum știm noi!
-Închisă! propun în cor,
N-ai milă de-al tău fecior,
Stă cu capul aplecat,
Necăjit și rușinat...
L-a întrebat o albină:
-Tu ai mama gospodină?!
Mai să intre-n solul tare,
De atâta supărare!
Furnicile-s derutate,
Și-au lăsat greoi din spate,
Săculeții și privesc,
Își fac cruce, șușotesc,
Ba unele-s revoltate,
Că aduni boabele toate,
Căci tu zbori și ai mult spor,
Să transporți un săcșor!
A fost aspru judecată,
Ea s-a rugat vinovată,
Să o ierte, căci se știe,
Are gust bun o piftie,
Și e mare pofticioasă,
Căci zărise ieri pe-o masă,
Și când să guste din ea,
A pus iute cineva,
Un capac deloc ușor,
Mai să-i prindă un picior!
Uf, o zi fir-ar să fie,
S-a gândit doar la piftie!
Să știți că nu au iertat-o,
Și ștrașnic au ferecat-o,
O păzesc non-stop, pe rând,
Să nu-i mai treacă vreun gând,
Să muncească ca o slugă,
Că o vor lăsa-o ciungă!

Ca o morală:

În concluzie, știm bine,
Pentru unii i-o rușine,
Să muncească, doar că toți,
De la bunici, la nepoți,
N-au trudit ș-au așteptat,
Ajutoare de la stat!